
Funcţia cuptorului Aplicaţie
Decongelare
Pentru a dezgheţa preparatele congelate. Butonul de control al
temperaturii trebuie să fie în poziţia oprit.
8.5 Cronometrul - Ceas avertizor
Se utilizează pentru a seta timpul pentru
numărătoarea inversă.
Întâi rotiţi butonul cronometrului către dreapta la
maxim (consultaţi secţiunea "Descrierea produ‐
sului"). Apoi rotiţi-l spre stânga până la perioada
de timp necesară. La expirarea perioadei de timp
selectate este emis un semnal sonor.
Această funcţie nu are nici o influenţă asupra
funcţionării cuptorului.
8.6 Montarea tăvii de coacere
Puneţi tava în centrul cuptorului, între peretele
frontal şi cel posterior. Astfel căldura va putea
circula în faţa şi în spatele tăvii. Tava trebuie po‐
ziţionată ca în imagine, cu partea înclinată în
spate.
AVERTIZARE
Nu împingeţi tava până în peretele pos‐
terior al cuptorului. În caz contrar, circu‐
laţia aerului cald în jurul tăvii va fi împie‐
dicată. Este posibil ca alimentele să se
ardă, în special în partea din spate a
cuptorului.
9. CUPTOR - RECOMANDĂRI AJUTĂTOARE
ATENŢIE
Pentru prăjituri foarte umede utilizaţi o
tavă de copt adâncă. Sucul fructelor
poate păta ireversibil smalţul.
• Aparatul are patru niveluri pentru rafturi.
Număraţi nivelurile rafturilor din partea de jos
a podelei aparatului.
• Puteţi găti diferite feluri de mâncare pe două
niveluri în acelaşi timp. Puneţi rafturile pe ni‐
velurile 1 şi 3.
• Umezeala poate produce condens în aparat
sau pe sticla uşii. Acest lucru este normal. Uti‐
lizatorul trebuie să se îndepărteze întotdeauna
de aparat atunci când deschide uşa aparatului
pe durata gătirii. Pentru a reduce condensul,
lăsaţi aparatul să funcţioneze timp de 10 mi‐
nute înainte de gătire.
• Ştergeţi umezeala după fiecare utilizare a
aparatului.
• Nu puneţi obiecte direct pe podeaua aparatu‐
lui şi nu acoperiţi componentele cu folie din
aluminiu atunci când gătiţi. În caz contrar este
posibilă modificarea rezultatelor obţinute şi
deteriorarea stratului de email.
9.1 Coacerea prăjiturilor
• Preîncălziţi cuptorul timp de circa 10 minute
înainte de coacere.
• Nu deschideţi uşa cuptorului înainte ca 3/4 din
durata de coacere să fi trecut.
• Dacă utilizaţi două tăvi de coacere în acelaşi
timp, lăsaţi un nivel liber pentru raft între ele.
9.2 Gătirea cărnii şi a peştelui
• Nu gătiţi carne cu greutatea sub 1 kg. Gătirea
unor bucăţi prea mici face carnea prea uscată.
• Utilizaţi o tavă de scurgere pentru alimentele
foarte grase pentru a evita petele pe cuptor
care pot fi permanente.
• Lăsaţi carnea aproximativ 15 minute înainte
de a o tăia, astfel încât sucul să nu se prelingă
afară.
36
www.electrolux.com
Kommentare zu diesen Handbüchern